Predicţii pariuri Spania La Liga (19.09.2015)

0
236

spania1Predicţii pariuri Spania La Liga (19.09.2015) – În Spania sunt programate astăzi patru partide şi rămâne de văzut dacă Real Madrid, Valencia şi Atletico Madrid s-au recuperat după meciurile din Champions League. Feeling-ul îmi spune că va fi o surpriză azi la una din cele trei.

  • Pronostic Real Madrid – Granada

Real Madrid is „on fire” după trei victorii succesive în care a avut golaveraj 15:0. Adversarele pot spune chiar că au fost peste nivelul celui întâlnit astăzi, Betis, Espanyol şi, mai ales, Sahtior Donetsk, fiind cu multe superioare Granadei. Oaspeţii au câştigat prima deplasare din acest sezon, chiar la Madrid, dar cu Getafe. Acasă a luat câte trei goluri atât de la Eibar, cât şi de la Villarreal, pierzând ambele jocuri. Cred că Realul se va impune la pas în condiţiile date. Nu se va repeta acel neverosimil 9:1 din urmă cu mai puţin de şase luni, dar cred că patru goluri tot vor marca Ronaldo şi compania.
Pont: Real Madrid să marcheze peste 3.5 goluri, cota 1.85 la Winmasters

  • Pronostic Valencia – Betis

După rei etape cele două echipe sunt vecine de clasament. Valencia a avut probleme acasă în primul meci, remizând cu Deportivo, câştigând apoi cu 0:1 la Gijon. A urmat meciul de miercuri, cedat cu 2:3 acasă cu Zenit. Totuşi aleg să merg pe faptul că „liliecii” vor marca mai mult de un gol, asta şi pentru că Betis în deplasare are o defensivă modestă. FOrmaţia andaluză a luat două goluri chiar şi în ultimele două deplasări din sezonul trecut al ligii secunde, iar pe Bernabeu a primit cinci goluri în prima „ieşire” din această toamnă.
Pont: Valencia să marcheze peste 1.5 goluri, cota 1.58 la Unibet

  • Pronostic Eibar – Atletico Madrid

Şi că spuneam de surprize deplasarea lui Atletico la Eibar mi se pare cea în care sunt şansele cele mai ridicate să avem un rezultat neaşteptat de aceea vă recomand să evitaţi acest meci. Eibar este neînvinsă în primele trei etape, iar acasă nu putem spune că a avut un adversar facil în meciul precedent, învingând-o pe Bilbao cu 2:0. De partea cealaltă Atletico după eşecul cu Barcelona a avut deplasare în Turcia marţi, câştigând la Galatasaray cu 2:0. Dacă Atletico nu va începe perfect acest meci şi nu va marca în primele 20-25 de minute cred că va avea o partidă dificilă.
Pont: meci de evitat

  • Pronostic Real Sociedad – Espanyol

Real Sociead n-a marcat în acest sezon, dar chiar şi aşa a strâns două puncte, ea având golaveraj 0:1. Diseară bascii o vor găzdui pe Espanyol, altă formaţie care găseşte greu drumul spre gol. Catalanii au marcat un gol acasă cu Getafe şi tot unul la Villarreal. Vin după umilinţa cu Real Madrid (0:6) acasă şi nu mă aştept să-şi asume prea multe riscuri diseară pe Anoeta. Pare meciul ideal de a fi jucat la el sub 2.5 goluri, cum de altfel s-au încheiat şi ambele dueluri directe din sezonul precedent.
Pont: sub 2.5 goluri, cota 1.65 la Unibet

Pariază aici aceste ponturi şi dacă pierzi primul pariu primeşti 50% din miză înapoi până la 150 RON!