Pronosticuri CS U Craiova vs CSMS Iaşi (13.09.2015)

1
209

ponturi pariuri liga 1 romaniaPronosticuri CS U Craiova vs CSMS Iaşi (13.09.2015) – Astăzi au loc trei partide în Liga 1, primul urmând să se dispute de la ora 16:00 pe Stadionul Extensiv din Craiova. Ambele formaţii vor încerca să treacă peste eliminările suferite la mijlocul săptămânii în Cupa Ligii.

CS U Craiova a jucat joi seara la Constanţa în compania Viitorului, cedând la loviturile de departajare. Nici în Liga 1 lucrurile nu decurg prea bine pentru gruparea pregătită de către Emil Săndoi, CS U aflându-se pe locul nouă cu acelaşi număr de puncte. După trei partide mai puţin reuşite, în care deşi a marcat de fiecare dată n-a putut obţine vreo victorie, CS U s-a impus în runda precedentă pe terenul Voluntariului. De atunci însă a avut loc o schimbare importantă pe banca oltenilor, Sorin Cârţu dându-şi demisia în cursul acestei săptămâni. Să mai spunem şi că în trei din precedentele patru meciuri jucate acasă în Liga 1 CS U a pierdut cu acelaşi scor de 1:2.

Acka, Izvoranu şi Dumitraş sunt toţi accidentaţi şi vor rata acest joc.

CSMS Iaşi începe acest joc de pe primul loc de play-out, dar în cazul unui succes în Oltenia poate trece, măcar temporar, pe şase. Lucrurile sunt departe de a fi roze şi la moldoveni, ei având în ultimele cinci meciuri oficiale patru eşecuri şi doar un gol marcat. Elevii lui Napoli au pierdut miercuri cu 0:1 pe teren propriu confruntarea cu CFR Cluj din Cupa Ligii. În sezonul curent din Liga 1 Iaşiul a disputat cinci partide în deplasare şi în niciuna din ele n-a marcat mai mult de un gol, pierzându-le pe ultimele trei.

Bole este accidentat şi n-a făcut deplasarea în Oltenia, postură în care se află şi suspendatul Mitic. Prezenţa în teren a lui Ţigănaşu stă sub semnul întrebării.

În sezonul trecut victoriile au fost împărţite, fiecare câştigând însă în deplasare. La Craiova Creţu a marcat singurul gol al disputei din urmă cu ceva mai mult de patru luni de zile.

CS U Craiova – CSMS Iaşi echipe probabile:
CS U Craiova (4-4-2): Bălgrădean – S. Achim, Kay, Popov, Vătăjelu – Băluţă, Madson, Mateiu, Ferfelea – Curelea, Nuno Rocha
CSMS Iaşi (4-2-3-1): Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Bădic – V. Gheorghe, Enescu – Nuno Viveiros, Creţu, Şt. Grigorie – Golubović

La Craiova cred că vom vedea un meci frumos între două echipe care au nevoie de victorie după rezultatele mai modeste din ultima vreme. CS U spuneam că a terminat precedentele patru jocuri cu goluri în ambele porţi, iar la polul opus cred că ieşenii vor reuşi să profite de problemele avute de o defensivă care a încasat şase goluri în ultimele 360 de minute de joc în Liga 1.

Pont pariuri CS U Craiova – CSMS Iaşi: peste 1.5, cota 1.49 la Winmasters

Pont pariuri cotă mare CS U Craiova – CSMS Iaşi: Ambele echipe să marcheze, cota 2.18 la Unibet

Pariază aici acest pont şi dacă pierzi primeşti 50% din miză înapoi până la 150 RON!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here