Pronosticuri Leverkusen – BATE Borisov (16.09.2015)

0
267

uefa champions leaguePronosticuri Leverkusen – BATE Borisov (16.09.2015) – În această seară de la ora 21.45 pe BayArena Leverkusen şi BATE Borisov se vor întâlni într-o partidă din cadrul grupei E a Ligii Campionilor. Favorită certă este echipa germană, dar rămâne de văzut dacă vom asista la o surpriză.

Echipa germană are parte de un start modst de sezon în competiţia internă. Câştigase primul meci, la Hannover, după care au urmat însă trei eşecuri. În aceste partide pierdute elevii lui Schmidt n-au reuşit măcar să găsească drumul spre gol, deşi au întâlnit şi adversari modeşti, precum Paderborn sau Darmstadt. După acest joc cu BATE urmează pentru „farmacişti” o nouă partidă dificilă, pe Signal Iduna Park cu Dortmund. Leverkusen s-a calificat în grupele Ligii Campionilor după o revenire în returul cu Lazio. Pierduse prima manşă cu 0:1, dar în manşa secundă de pe BayArena a reuşit o victorie concludentă, la scor de neprezentare. De notat că formaţia germană are cinci victorii în ultimele şase meciuri interne din această competiţie, singura sincopă fiind un eşec cu Monaco.

Formaţia gazdă are ceva probleme de efectiv înainte de acest meci. Fundaşul Toprak şi mijlocaşul Aranguiz sunt în continuare accidentaţi. În plus prezenţa în linia de fund a lui Hilbert stă sub semnul întrebării, situaţie în care se află şi un alt apărător, mai puţin important, tânărul Jedvaj.

BATE Borisov domină şi în acest an destul de autoritar campionatul din Belarus, astfel că şi-a permis s-o lase mai moale sâmbătă în jocul de pe teren propriu cu Shakhtyor (1:1). Interesant este faptul că acela a fost al treilea meci succesiv în care BATE marchează exact un gol, serie venită după un succes cu 7:1 în faţa lui Neman Grodno. Elevii lui Yermakovich au jucat şi ei tururi preliminare, chiar trei, reuşind să treacă de Dundalk, Videoton şi Partizan Belgrad. Practic toate cele trei calificări au fost obţinute datorită unor victorii de pe teren propriu, în deplasare remizând în Irlanda şi Ungaria, după care au cedat la Belgrad, la un scor care le-a permis însă calificarea.

O absenţă au oaspeţii pentru acest joc, dar ce absenţă! Golgheterul echipei din ultimi ani, Vitali Rodionov are probleme la genunchi şi n-a făcut deplasarea în Germania.

Bayer Leverkusen – BATE Borisov echipe probabile:
Bayer Leverkusen (4-2-2-2): Leno – Hilbert (Donati), Tah, Papadopoulos, Wendell – Çalhanoğlu, L Bender – Bellarabi, Mehmedi – Kiessling, Hernández.
BATE Borisov (4-2-3-1): Chernik – Zhavnerchik, Polyakov, Milunović, Mladenović – Aleksievich, A Volodko – Stasevich, Hleb, Gordeychuk – Signevich.

Cotă mică pentru un succes al „farmaciştilor”, dar chiar şi aşa cred că merge ridicată puţin ştacheta şi putem miza pe o victorie a lor la minim două goluri diferenţă. BATE a arătat în ediţia precedentă că este o echipă limitată atunci când joacă în deplasare în Champions League (trei eşecuri, toate la minim două goluri, golaveraj 0:13) şi n-o văd capabilă să reziste pe un teren unde Lazio pierdea cu 0:3 cu trei săptămâni în urmă. Este drept că de atunci Leverkusen n-a mai bătut pe nimeni, dar un astfel de meci este pentru echipa lui Schmidt ocazia perfectă de a se revigora.

Pont pariuri Bayer Leverkusen – BATE Borisov: Bayer Leverkusen -1.5, cota 1.76 la Winmasters

Pont pariuri cotă mare Bayer Leverkusen – BATE Borisov: Bayer Leverkusen să câştige ambele reprize, cota 2.52 la Winmasters

Pariază aici acest pont şi dacă pierzi primeşti 50% din miză înapoi până la 150 RON!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − 6 =