CFR Cluj – Lazio; dueluri cheie la debutul ardelenilor

Scris de Laur198518/09/2019

La revenirea în grupele unei competiții europene după șapte ani, CFR Cluj dă peste Lazio Roma, formația lui Ștefan Radu, joi (19:55), live pe Betano alături de o gamă variată de pariuri sportive online.

Eliminată de Slavia Praga în play-off-ul Ligii Campionilor, campioana României a nimerit într-o grupă cu Lazio, Celtic și Rennes, iar echipa din capitala Italiei e prima care se deplasează la Cluj. CFR a demonstrat în acest sezon european că știe să joace meciurile cu presiune, iar partida din Gruia va propune trei dueluri-cheie, decisive în stabilirea învingătoarei.

Dan Petrescu vs. Simone Inzaghi

Fanul unui 4-3-3 mobil, care le permite jucătorilor cu experiență să se completeze reciproc, Dan Petrescu va da peste un antrenor, Simone Inzaghi, care preferă sistemul 3-5-2. Puși față în fațp, cei doi tehnicieni preferă stiluri oarecum asemănătoare, bazate pe o defensivă și un mijloc care să le permită să controleze jocul, iar Petrescu are avantajul unei experiențe mai mari ca antrenor principal. Fostul fundaș dreapta a stat pe bancă în 21 de meciuri europene, cu unul mai mult decât fratele lui Filippo Inzaghi, și a câștigat cu trei trofee mai mult. Totuși, Inzaghi are avantajul de a antrena în Serie A, un campionat mult superior Ligii 1 și are pe mână fotbaliști mult mai bine cotați.

Andrei Burcă vs. Ciro Immobile

Cel mai bun transfer al verii la CFR, Andrei Burcă a profitat de accidentarea lui Vinicius, s-a impus rapid în centrul liniei defensive și va fi un jucător esențial pentru partida de joi seară. Lui Burcă îi revine misiunea de a-l marca pe Ciro Immobile, golgheterul lui Lazio cotat la nu mai puțin de 40 de milioane de euro. Atacant pur-sânge, care a câștigat titlul de golgheter în Serie A, Immobile e omul pe care e centrat întreg sistemul tactic al lui Simone Inzaghi, care-și propune să aducă multe mingi în preajma atacantului italian și să profite cât mai mult de calitatea incontestabilă a lui Immobile. Ciro are plusul de experiență, dar Burcă a demonstrat în meciurile jucate în acest sezon că este un fundaș care poate face față duelurilor cu atacanți valoroși.

Bilel Omrani vs. Luiz Filipe

De departe cel mai important jucător al clujenilor în acest parcurs european, Bilel Omrani va fi trimis de Dan Petrescu undeva în partea stângă a liniei de atac, poziție care-l va duce față în față cu Luiz Filipe, fundașul central dreapta al lui Lazio. Autor al golurilor care a dus campioana României până în play-off-ul Ligii Campionilor, francezul crescut de Marseille are nouă reușite în carieră în meciurile europene, dar, la fel ca Burcă, va da peste un adversar mult mai bine cotat. Valoarea de piață a lui Filipe e de cinci ori mai mare, iar ambii se vor afla la meciul cu numărul 16 într-o competiție europeană.

Lasă un comentariu mai jos:


Adresa ta de email nu va fi vizibilă.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

S-ar putea  te intereseze și: