Pronosticuri pentru El Clasico propuse de 5 jucători de la U Craiova

0

Real Madrid – Barcelona, marele meci al fotbalului european, își consumă un nou episod al rivalității legendare duminică, de la ora 22:00. Un eveniment planetar, care va ține în fața televizoarelor sute de milioane de telespectatori, El Clasico 2020 vine pe Betano cu streaming live, peste 1.300 de pariuri, Misiune exclusivă, dar și o surpriză: fotbaliștii de la Universitatea Craiova au oferit predicții și au construit cel mai bun prim 11 cu jucători ai celor două echipe!

După 0-0 în tur, primul egal alb din 2002 încoace, LaLiga 2019/2020 a evoluat spre un scenariu în care, cu 13 etape înainte de final, Barcelona are un avantaj de două puncte față de marea rivală din Capitală. Ca de obicei, El Clasico are și eticheta de partidă care poate decide unde merge titlul la finalul acestui sezon.

Nistor, Bărbuț, Mihăilă, Ferreira și Ivanov au prefațat El Clasico pentru Betano

La fel ca întreaga lume a fotbalului european, jucătorii de la Universitatea Craiova au El Clasico pe lista de priorități. Înaintea partidei de pe Santiago Bernabeu, Betano a stat de vorbă cu cinci dintre ei – Dan Nistor, Valentin Mihăilă, Cristi Bărbuț, Tiago Ferreira și Antoni Ivanov -, iar fotbaliștii din Bănie au avut opinii diferite.

Unii merg pe mâna Realului, alții țin de mici cu Barcelona și o văd câștigătoare. În cel mai nou episod al serialului Betano “Din vestiarul leilor”, au construi și cel mai bun prim 11 combinat, o echipă care, fără dubii, s-ar bate an de an la câștigarea Ligii Campionilor.

El Clasico 2020, “tratament” special pe Betano

Încleștarea care-i pune față în față pe Zidane și Setien se joacă într-un moment în care niciuna dintre cele două echipe nu impresionează în adevăratul sens al cuvântului. Realul a pierdut cu City, 1-2 pe teren propriu, Barcelona s-a întors cu un egal de la Napoli, 1-1, dar orgoliile duse la extrem, calitatea individuală și simbioza creată în jurul El Clasico pun Real – Barcelona, de fiecare dată, pe un piedestal înalt.

Evident, un astfel de eveniment are parte de o experiență cu adevărat totală pe Betano, operatorul desemnat cea mai bună platformă mobilă la EGR Awards 2019. La fel ca toate meciurile din LaLiga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1, Real – Barcelona poate fi urmărit live video pe Betano. Adăugăm cele peste 1.300 de pariuri disponibile pentru meci, cotele speciale și Misiunea exclusivă pentru marele meci și obținem, astfel, un tablou complet al El Clasico. Cărțile sunt făcute, cel mai bun să câștige!

Dă click AICI pentru a primi bonus în valoare de până la 500 RON la Betano!

Cel mai bun tipster

#TipsterCastigateProcentajUnitati
1 florin1981
Forma: Castigat Castigat Castigat Castigat Castigat Castigat Pierdut Pierdut Castigat Castigat
21 din 3364%+614.00Vezi Ponturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here