Este foarte important să alegi în cunoștință de cauză platforma pe care vrei să tranzacționezi criptomonede. Există în momentul de față foarte multe astfel de site-uri, iar în acest articol am ales să le prezint pe cele mai sigure și totodată cele care se bucură de o largă apreciere din partea utilizatorilor.
Cum tranzacționez criptomonede?
Ți-am explicat, într-un alt articol, faptul că există două abordări în lumea crypto: fie vrei să deții moneda într-un portofel privat și să aștepți să explodeze ca preț, fie ești trader activ și te implici în tranzacționare.
Dacă alegi varianta a doua, atunci vei fi nevoit să alegi o platformă de tranzacționare. Nu este deloc simplu, pentru că trebuie să ții cont de următorii factori:
- Cine operează această platformă (nu vrei să te trezești că ai tranzacționat pe o platformă din insulele Seychelles)?
- Care sunt taxele (la depunere, tranzacționare, retragere)?
- Cât de sigură este platforma? Cât de sigur este portofelul tău digital?
- Numărul de criptomonede disponibile pentru tranzacționare? Dacă vrei să tranzacționezi altcoins, atunci vei avea nevoie să lucrezi pe o platformă cu multe monede disponibile.
- Cât de repede se actualizează informațiile?
- Cât durează transferul de criptomonedă?
- Poți depune prin card bancar sau transfer bancar (SEPA) și cât de rapid este acest proces?
- Cât de sigură este retragerea Uptime-ul (cât de stabilă este platforma)?
Prezint mai jos o listă a platformelor de tranzacționare recomandate.
Ordinea este pur aleatorie, toate platformele prezentate mai jos sunt sigure. Diferă doar comisioanele, maniera de actualizare a prețurilor și alte aspecte.
Tocmai de aceea îți recomand să testezi personal o platformă cu sume modice înainte de a tranzacționa valori mai mari. Orice variabilă din cele prezentate mai sus poate suferi modificări.
Top platforme de tranzacționare criptomonede
1. Binance
Cea mai bună platformă de tranzacționare crypto din România. Totodată și cea mai sigură.
Are comisioane foarte mici, poate cele mai mici în momentul de față.
Informațiile se actualizează foarte repede, practic avem în față evoluția în timp real a prețului criptomonedei.
Are și aplicație pe mobil. Avem acces la 2 opțiuni, varianta standard, pentru utilizatorii experimentați și cea Lite, pentru începători.
Are o interfață foarte intuitivă, este ușor de folosit. Totodată, are și un ghid de tranzacționare, Binance Academy.
N-a avut probleme de lichidate, din acest punct de vedere fiind una dintre cele mai bune platforme de trading crypto.
Recent, am observat că Binance solicită anumite documente într-o extra etapă de verificare a identității, lucru nefiresc poate din moment ce utilizatorii au parcurs deja etapa KYC.
În anumite cazuri, s-a solicitat utilizatorului chiar retragerea fondurilor în curs de o săptămână, conturile fiind blocate inexplicabil.
2. Coinbase
Coinbase este foarte cunoscută mai ales în SUA. A intrat pe piață în 2012, fiind de altfel una din primele platforme de tranzacționare de pe Glob.
În câțiva ani compania a reușit să încheie parteneriate cu brand-uri de renume, precum Dell, Time Inc sau Overstock, dovedindu-se un partener de încredere.
Alături de Binance, reprezintă una dintre cele mai bune variante pentru a tranzacționa criptomonede.
Are un volum uriaș de lichiditate și o reputație câștigată în timp. N-au fost confirmate până acum cazuri de scam, deci platforma este sigură.
Coinbase oferă câteva tutoriale gratuite, iar după parcurgerea acestora poți primi anumite altcoin-uri, ceea ce nu este deloc de neglijat.
3. Crypto.com
Un alt nume mare pe scena cripto este platforma fondată pe proiectul MCO, Crypto.com.
A devenit un proiect de anvergură pentru că această platformă a venit cu o idee nouă, emiterea unui card de debit pentru a tranzacționa valoarea în FIAT a criptomonedelor.
Momentan se pot tranzacțina peste 100 de criptomonede, iar platforma a depășit deja pragul de 11 milioane de traderi înregistrați.
Mai mult, Crypto.com oferă dobânzi atractive de până la 7.5% la cripto și până la 10% la stablecoins (monede care au o valoare stabilă).
4. Kraken
Kraken este o altă companie americană fondată în anul 2011. Spre deosebire de platformele menționate anterior, aici poți tranzacționa cam 40 de criptomonede.
Atenție! Nu toate monedele listate aici pot fi tranzacționate unele cu altele.
Pentru a cumpăra cripto pe Kraken este necesar să deschizi un cont, să parcurgi etapa de verificare a identității și să depui.
Monedele FIAT acceptate la depunere sunt: USD, EUR, CAD, AUD, GBP, CHF si JPY.
Ceea ce apreciez la Kraken este efortul depus pentru securitatea platformei. N-a fost spartă niciodată și nu au existat conturi furate.
Printre principalele elemente de securitate, avem:
- Autentificarea în 2 factori
- Tehnologia SSL
- Monitorizare în timp real a activităților suspicioase
- PGP pentru semnarea și criptarea mesajelor de e‐mail.
Mai mult, compania Kraken este reglementată de către Autoritatea de Conduită Financiară (FCA) din Statele Unite.
5. Etoro
O altă platformă cunoscută la nivel mondial este Etoro.
Inițial, acest proiect era gândit pentru tranzacționare de acțiuni, însă s-a adaptat destul de repede către lumea crypto.
Cu peste 19 milioane de utilizatori înregistrați, Etoro pune la dispoziție și un cont demo persoanelor care vor să testeze mai întâi tranzacționarea, limitând astfel riscul unor pierderi inutile.
Mai mult, Etoro oferă posibilitatea de a copia un anumit trader, o opțiune inovativă a acestei platforme. Astfel, dacă n-ai timp să analizezi piața prea mult și ai încredere în acțiunile unui trader neutru, poți replica trade-urile acestuia.
Totuși, un minus remarc la Etoro, costurile ceva cam mari la tranzacționare. Lista de comisioane crypto Etoro nu este ușor accesibilă și nici acestea nu sunt la limite minime, cum este cazul la Binance.
Trecând peste acest inconvenient recomand inclusiv Etoro pentru tranzacționare, o platformă sigură, cu lichiditate și rapidă în procesarea tranzacțiilor cu FIAT.
Principalul factor pe care trebuie să-l analizezi înainte de a depune bani pe o platformă este siguranța. Nimeni nu vrea să-și stocheze monedele pe un mediu nesigur.
În al doilea rând, ar trebui să te intereseze comisioanele. Nu vrei să plătești prea mult pe tranzacții, tocmai de aceea ar trebui să te orientezi spre o platformă care percepe taxe rezonabile.
Toate cele 5 platforme prezentate mai sus sunt sigure, testate. Rămâne ca tu s-o alegi pe cea care ți se potrivește pentru a începe să tranzacționezi criptomonede.