Nu se putea incheia mai frumos acest sezon decat cu o alta infruntare intre Alcaraz si Sinner, a sasea a anului. Finala e la Torino va putea fi urmarita pe unul dintre canalele DigiSport incepand cu ora 19
Carlos Alcaraz
Va termina anul pe primul loc pentru a doua oara in cariera. Si-a impartit turneele de mare slem cu Sinner, frateste, desi la Roland Garros a salvat 3 mingi consecutive de meci.
A cedat la Wimbledon, oferindu-i italianului primul titlu la Londra, ca apoi sa-si ia revansa la US Open. Sfarsitul de sezon a insemnat doar titlu la Tokyo, ca apoi sa paraseasca Paris in primul tur.
A obtinut 3 victorii in grupe, cate doua seturi cu de Minaur si Musetti, pentru ca impotriva lui Fritz sa aiba cel mai greu meci, fiind dominat in prima parte a meciului. In semifinale a inceput mai bine decat Auger-Aliassime si nu i-a oferit nicio sansa de a reveni in meci.
Jannik Sinner
In ciuda celor doua titluri de grand slam castigate in 2025, va termina anul pe locul 2. Lucrurile puteau sta altfel daca Jannik n-ar fi fost suspendat mai bine de 3 luni in prima parte a anului.
E castigatorul de anul trecut de la Torino, nepierzand set. De altfel, odata cu victoriile din acest an a ajuns la 18 seturi consecutiv castigate la WTF si aproape 40 de succese consecutive pe hard indoor.
Intalniri directe Alcaraz - Sinner
H2h Alcaraz 11-6 Sinner
Spaniolul conduce scorul meciurilor directe atat la general, cat si in 2025. Anul asta e 4-1 pentru Alcaraz, singura victorie a lui Sinner venind la Wimbledon. Precedentul meci oficial e indoor i-a revenit spaniolului la Paris in 2019, in timp ce italianul s-a impus la Arabia Saudita la 6 kings slam.
Cote pariuri Alcaraz - Sinner
2.45 pentru primul titlu la Torino pentru Alcaraz, in timp ce Sinner e cotat la 1.57
1.80 pentru minim 13 asi in meci
2.28 pentru un eventual set decisiv
2.45 pentru minim un tiebreak in meci
Carlos Alcaraz - Jannik Sinner Ponturi Pariuri
Tipster: sleepwalkR
Alcaraz a impresionat ieri cu Auger-Aliasisme prin returul exact, mai ales in primul set. De altfel e unul dintre cele mai bune turnee de indoor pe care le-a jucat spaniolul in ultimii ani. E cea mai slaba suprafata a sa si chiar daca n-a intampinat mari probleme saptamana asta, porneste cu sansa a doua, cotele fiind in scadere pe Sinner.
Jannik a confirmat faptul ca indoorul e pentru el si doar pentru el. Ma indoiesc ca poate scapa aceasta victorie la ce procentaje insa pronosticul pe care vi-l propun are legatura cu serviciile celor doi, care au mers ceas. Linia la asi poate fi depasita usor si fara set decisiv, in timp ce cea la duble e mult prea mica, indiferent de protagonisti.







