Un sfert de finală total neașteptat va avea loc la Australian Open, între Jennifer Brady (locul 24 WTA) și Jessica Pegula (locul 61 WTA). Probabil nimeni nu se aștepta la acest duel într-o fază finală a Grand Slamului, așadar merită urmărită partida și să vedem cine va reuși să obțină calificarea în penultimul act.
1. Jennifer Brady
Una din puținele jucătoare fără set pierdut la Australian Open, Jennifer, trece prin cea mai prolifică perioadă a carierei, aflându-se de altfel pe cea mai înaltă poziție din clasamentul WTA de până acum.
Parcursul lui Brady nu este unul întâmplător, ea ajungând în semifinale la Grampians Trophy la începutul lunii, așadar se simte excelent în aceasă perioadă în Australia.
Bolsova, Brengle, Juvan și Vekic au fost învinse fără drept de apel de jucătoarea din Statele Unite ale Americii, aceasta având nevoie doar într-un set de „prelungiri”, impunându-se în setul 2 al disputei din optimi cu 7-5.
2. Jessica Pegula
Cu toate că s-a aflat doar pentru a 2-a oară pe tabloul principal de la Australian Open, Jessica a surprins pe toată lumea cu evoluțiile sale și a reușit un parcurs de excepție.
Această jucătoare a arătat un tenis de calitate și foarte multă încredere în forțele proprii, eliminând jucătoare precum Azarenka, Stosur, Mladenovic sau Svitolina, cu toate că în cel puțin 2 partide nu era considerată drept favorită.
Așadar, Pegula a ajuns la 6 victorii din 8 meciuri jucate pe hard în 2021, după ce înainte de Australian Open se oprise în optimile de finală la Yarra Valley Classic.
Având în vedere rezultatele foarte bune ale lui Pegula de la acest Grand Slam, unul din ponturile tenis care poate fi încercat pentru acest meci este: minim 1 set Jessica.
3. Intâlniri directe
Jennifer și Jessica s-au mai întâlnit de 2 ori până acum: o dată într-un turneu amical, când Jessica s-a impus cu 5-2, iar a 2-a oară anul trecut, la Cincinnati, când aceeași jucătoare a câștigat cu scorul de 7-6, 6-4.
4. Cote pariuri
Pentru un meci echilibrat, cu minim 20 game-uri disputate, ne este oferită cota 1.62.
Pe de altă parte, dacă ne așteptăm la un nou tie-break în meci, cota este una foarte mare și anume 6.50.