Fiorentina isi continua turneul de pe pamantul nord-american, chiar la New York, “casa” noului detinator al clubului, Rocco Cammiso, unde va infrunta intr-un meci amical, formatia lusitana, Benfica. Partida de la International Champions Cup va avea loc pe Stadionul “Red Bull Arena” din New York si va incepe de la ora 03:00.
⚽ 1. Fiorentina
Participa la International Champions Cup in locul formatiei AS Roma, care a renuntat la turneu, crezand ca partidele vor interfera cu tururile preliminare ale Ligii Europa, preliminarii de care a fost mai apoi scutita de UEFA. A disputat deja doua partide la acest turneu, ambele pe taramul nord-american, reusind sa se impuna in fata echipei mexicane Guadalajara Chivas, scor 2:1, pierzand mai apoi, cu Arsenal, scor 3:0.
Inca nu e activa pe piata transferurilor, pierzand insa deja cativa jucatori importanti, precum Luis Muriel sau Veretout. Chiesa nu a fost folosit in niciunul dintre cele doua amicale, antrenorul sau declarand ca acesta ar fi obligat de contractul sau sa joace pentru Fiorentina, relateaza Sportface.
⚽ 2. Benfica
Este campioana Portugaliei, reusind sa castige titlul dupa ce s-a impus in retur cu Porto, meci ce s-a adeverit a fi fost decisiv pentru stabilirea campioanei. A facut un sezon extraordinar, incheind cu peste 100 de goluri marcate, reusind sa castige 28 din cele 34 de partide.
A debutat cu o victorie la ICC, reusind sa o invinga categoric pe Guadalajara Chivas, scor 3:0. Noua achizitie, Raul De Tomas, a deschis scorul in partida cu mexicanii, Rafa Silva si Seferovic reuind sa inscrie celelalte doua goluri.
⚽ 3. Intalniri directe
Cele doua echipe s-au mai intalnit doar la ICC, in 2015, castigatoarea fiind decisa la loviturile de departajare, lovituri castigate de Fiorentina, intr-un meci care s-a incheiat cu scorul de 0:0.
⚽ 4. Date statistice
- Benfica are 4 victorii in ultimele 5 jocuri, 1.80 e cota pentru victorie Benfica.
- Ultimele 8 partide disputate de Benfica au fost cu minim 3 goluri marcate, 1.65 e cota pentru peste 2.5 goluri.
- 3 din ultimele 5 jocuri disputate de lusitani au fost cu goluri marcate de ambele formatii, 1.62 e cota pentru ambele echipe inscriu, Da.
⚽ 6. Fiorentina – Benfica ponturi pariuri
Ma astept la un meci deschis, in care sa se inscrie minim 2 goluri si la capatul caruia formatia lusitana sa iasa neinvinsa, Fiorentina de azi fiind net inferioara acestui adversar.
Astfel, consider ca Fiorentina are sanse infime de a castiga acest joc, din care ar putea totusi sa obtina o remiza, asta daca Chiesa va fi disponibil pentru joc, apararea portughezilor nefiind una de nepenetrabila.
Benfica e o echipa care pierde destul de rar, acestia avand doar 6 infrangeri in acest an calendaristic, in care a mai inregistrat doar 3 remize, toate celallte partide incheindu-se cu victoria acestora.