Ponturi hochei 1 Martie 2021 – Lista recomandărilor de astăzi are în componență 3 pronosticuri hochei. Mizăm pe hocheiul din Germania și America-NHL. Mult succes!
Se întâlnesc două formații cu zone ofensive destul de bune. Eisbaren a reușit să puncteze până acum de 72 de ori, medie de 3,78 goluri înscrise/meci, în timp ce Wolfsburg a avut evoluții puțin mai modeste. Au punctat până acum de 48 de ori, medie de 2,66 goluri/meci.
Pe plan defensiv, gazdele au cedat de 44 de ori, medie de 2,31 goluri primite, iar oaspeții completează cu o medie de 2,38 pucuri primite. Deși aceste cifre sunt destul de modeste, eu am ales să investesc în linia de peste 4,5 goluri.
La Eisbaren, linia de peste 4,5 goluri a fost câștigătoare în 16 dintre cele 19 confruntări susținute. La Wolfsburg, tabela de marcaj s-a modificat de cel puțin 5 ori în 8 dintre cele 18 dueluri.
Se întâlnesc două formații cu zone de atac destul de decente. Ducks a punctat de 42 de ori până acum, medie de două goluri încrise pe partidă. Blues a avut parte de evoluții mult mai solide. Aceștia au punctat de 67 de ori, medie de peste 3 goluri încrise pe partidă.
În ceea ce privește jocul de apărare, ambele formații cedează de circa 3 ori pe partidă. Am ales să investesc în linia de peste 4,5 goluri marcate. La gazde, această linie a fost câștigătoare în 11 dintre cele 21 de confruntări.
La St. Louis, tabela de marcaj s-a modificat de cel puțin 5 ori în 15 dintre cele 21 de dueluri. De asemenea, în 9 din ultimele 10 jocuri directe, tips-ul ales a fost câștigător fără probleme.
Senators se află pe ultima poziție în Divizia de Nord, cu 15 puncte acumulate și bilanț de 7 victorii și 16 de înfrângeri, în timp ce Calgary se află pe locul 5, cu 22 de puncte acumulate și bilanț de 10 victorii și 12 înfrângeri.
Am ales să investesc în succesul oaspeților. Înt-adevăr, Flames are parte de unul dintre cele mai slabe sezoane din istorie, dar nu văd cum ar putea sa aibă probleme în fața senatorilor.
Ottawa deține cea mai slabă apărare din Divizie și nu numai. Au încasat 91 de goluri, medie de peste 4 goluri primite/meci. Cele două formații s-au întâlnit de 7 ori în ultimii 3 ani, 5 dintre aceste confruntări fiind câștigate de Flames.